A&C Consulting Centre

"NE PASĂ CU ADEVĂRAT DE OAMENI, ORGANIZAȚII ȘI REZULTATE" din 2003.

Valorile noastre

Professionalism & Expertiză: Din 2003 suntem conduși de dorința de a fi mereu aproape de partenerii noștri, devotați nevoilor pe care le au.

Entuziasm & Căldură: Susținem oamenii și organizațiile să se dezvolte, să se adapteze și să-şi crească performanța.

Sprijin & Dezvoltare: Scopul nostru este să sprijinim oamenii și organizațiile să reușească împreună și să-şi maximizeze potențialulul.

Servicii

Am dobândit o vastă experiență prin proiectele noastre de recrutare și selecție derulate pentru o varietate de posturi, roluri, responsabilități, în diverse domenii de activitate; ne-am specializat pe poziții manageriale și de specialiști.

Peste 10.122 manageri și specialiști au apreciat conținutul şi calitatea celor peste 879 sesiuni de instruire în urma cărora au trăit momente de „Aha!”, care au condus la dezvoltarea lor.

Oferim consultanță în management și dezvoltare organizațională pentru a ajuta organizațiile să își îmbunătățească performanța și eficiența într-un mediu complex și în schimbare.

Din perspectiva noastră, coachingul reprezintă cea mai utilă metodă de dezvoltare personală a deprinderilor și abilităților oamenilor, dar și de creștere a performanței. Coachingul poate crea o transformare importantă atât la nivel individual, cât și la nivelul organizației.

Sala noastră are o suprafață de 50 mp și o capacitate de 16 locuri la amplasamentul de tip U sau maxim 25 de locuri amplasate în amfiteatru.

4.180+

Candidați
intervievați

11.626+

Participanți
la training

240+

Proiecte de
consultanță

3058+

Sesiuni de
Coaching

Din 2003, principalele noastre servicii se concentrează asupra celor mai importante dificultăți și oportunități ale clienților noștri: strategie, dezvoltare organizațională și a resurselor umane, training, recrutare și coaching.

Ajutăm managerii să diagnosticheze dificultățile cu care se confruntă și să își îmbunătățească performanța, prin analiza problemelor de business existente și dezvoltarea planurilor de îmbunătățire.

Echipa A&C Consulting Centre

Adriana Bădescu

Adriana Badescu

Managing Partner

“Cred în oameni și în dezvoltarea lor. Mă simt fericită când împărtășesc cu alții ceea ce știu, să-i văd dezvoltându-și competențele și crescând pe poziții superioare."

Codruța Mirci

Codruta Mirci

Senior Partner

“Îmi place să descopăr structurile fundamentale ale proceselor și lucrurilor și să împărtășesc ceea ce descopăr cu cei din jur. Îmi place să înțeleg mecanismele care determină acțiunile oamenilor și mă bucur să-i ajut să trăiască momente de aha."

‘’A&C a demonstrat că este consultantul profesionist și dedicat, la nivelul la care toți doresc să ajungă.
Dacă vrei ca problemele să fie identificate, soluțiile să fie dezvoltate și implementate, A&C Consulting Centre este una dintre cei mai bune firme pe care le-am întâlnit.‘’

Carmen Suciu
HR Manager. Heraeus